Ministrul Teodorovici despre fondurile UE și noul acord la „Mediafax Talks about European Funds”

Ministrul Teodorovici despre fondurile UE și noul acord la Mediafax Talks about European Funds
Publicat: 19/03/2014, 17:16
Actualizat: 25/03/2019, 22:50

La conferința organizată de Agenția Mediafax la hotelul InterContinental, sala Fortuna, de la ora 09.30, alături de ministrul Eugen TEODOROVICI, vor mai participa ca lectori Adrian VASILESCU – Consilier al Guvernatorului Băncii Naționale, Marius RADU – Coordonator Fonduri UE, Unicredit Țiriac Bank și Dan BARNA – Managing Partner, Structural Consulting Group.

Fondurile europene se află din nou la start, România fiind în stadiul de finalizare a Acordului de parteneriat pentru exercițiul financiar 2014-2020. Prin această conferință, Mediafax își propune nu numai să intermedieze relația dintre autoritÇŽți și cei implicați în accesarea fondurilor europene, ci și să ofere informații relevante atât publicului, cât și companiilor aplicante la fonduri UE, venind astfel în sprijinul acestora.

Astfel, în cadrul conferinței „Mediafax Talks about European Funds” vor fi supuse dezbaterii teme precum: bilanțul accesării fondurilor europene 2007-2013 și fondurile din exercițiul financiar precedent care mai pot fi folosite până la sfârșitul anului 2015, Acordul de parteneriat pentru perioada 2014-2020, direcțiile indicate de Uniunea Europeană pentru acordarea mai multor fonduri, proiectele suplimentare majore pe care Guvernul vrea să le lanseze, dar și măsurile interne care vor fi luate de Ministerul Fondurilor Europene, inclusiv restructurarea autorităților de management și trecerea lor de la ministerele de profil la Ministerul Fondurilor Europene, precum și evaluarea și salarizarea funcționarilor care lucrează cu fonduri UE.

Alte teme de discuție vizează rolul băncilor în obținerea fondurilor europene, simplificarea traseului documentelor financiare, asigurarea fluxurilor de bani și proceduri de achiziții în proiectele cu fonduri europene.

De asemenea, aplicanții la fonduri UE vor avea prilejul să își prezinte problemele pe care le-au întâmpinat, lectorii încercând să găsească soluții legislative și practice pentru rezolvarea lor.

Conferința va fi moderată de Cristian DIMITRIU, Director Editorial Mediafax Group. Partener principal este Uncredit Țiriac Bank.

Mai multe detalii, agenda evenimentului „Mediafax Talks about European Funds” și înscrierile pentru participare le puteți găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/european-funds

Mediafax este cel mai mare furnizor de informație generală și de afaceri din România. Înființată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group și are peste 2.000 de clienți din mass-media, sectorul public și cel de afaceri. Printre produsele și serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de știri și fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă și de distribuție de comunicate de presă, conținut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct și consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informațiilor de afaceri oferite zilnic companiilor și presei. Prin seria de conferințe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziție un forum de dezbatere despre subiecte și probleme arzătoare, precum și o modalitate de dialog cu autoritățile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu...
Biden permite Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce a apărut pe scara blocului unde a copilărit Andreea, fiica interpretului de muzică populară...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul